„Fii activ pentru Dunăre”
În ziua de 29 iunie 2010 (dată ce marchează semnarea Convenţiei privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea), la propunerea ţărilor dunărene şi sub auspiciile Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Fluviului Dunărea (ICPDR), cu sediul la Viena, sărbătorim, pentru al şaptelea an consecutiv, Ziua Internaţională a Dunării. În România, Ziua Dunării 2010 a fost marcată de numeroase evenimente care au fost organizate sub sloganul „Fii activ pentru Dunăre”, o adaptare a sloganului transmis de ICPDR, care simbolizează importanţa protejării râurilor din întregul bazin dunărean.
Evenimentul central Evenimentul central a fost organizat în parteneriat de Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta, în colaborare cu Administraţia Naţională „Apele Române”, Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării, Consiliul Judeţean Tulcea, Camera de Comerţ Tulcea şi cu sprijinul Sistemului Coca-Cola şi Ursus Breweries, alături de partenerii media ai evenimentului – Bucătăria pentru toţi, Radio Guerrilla, Radio România Actualităţi, TVR, Jurnalul Naţional, Radio Antena Satelor, Radio Constanţa, Kamikaze şi 24 Fun. Sub sloganul „Savuraţi Dunărea şi Delta”, un festival special, intitulat Gastronomic şi Etnocultural „D’ale Gurii Dunării”, a fost organizat la Uzlina, în perioada 25-27 iunie 2010.
Dacian Cioloş, Comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, John Dalli, Comisarul European pentru Sănătate şi Protecţia Consumatorilor, Dan Cârlan, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor şi Şeful Delegaţiei României la ICPDR, Mihail Dumitru, Ministrul Agriculturii şi Dezvoltări Rurale, au participat la acest evenimnent, ca invitaţi speciali, alături de numeroşi specialişti, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi jurnalişti.
Evenimentul a adus în atenţia oamenilor tradiţiile etnofolclorice şi gastronomice locale, necesitatea protecţiei ecosistemelor acvatice, precum şi dezvoltarea turismului, în spiritul dezvoltării durabile a zonei. 9 comunităţi din Delta Dunării au concurat pentru cea mai bună mâncare tradiţională locală. Sistemul Coca-Cola, Ursus Breweries şi Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta au oferit câştigătorilor premii considerabile în bani, care vor fi utilizaţi pentru dezvoltare unor proiecte în cadrul comunităţilor locale. Masa rotundă „Avem o Dunăre. Cum procedăm?” Pe parcursul evenimentului central, Dan Cârlan, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor, Silvian Ionescu, Comisar General al Gărzii Naţionale de Mediu, Grigore Baboianu, Guvernatorul ARBDD, Nicolae Chichi, Vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea, Mihaela Popovici, Expert Tehnic în cadrul ICPDR, Horea Dorin Uioreanu, Preşedinte al Comisiei UNESCO din Parlamentul României, Ramona Mănescu, membru al Parlamentului European, Constantin Lefter, director SGA Tulcea, Liviu Mihaiu, preşedinte al Asociaţiei Salvaţi Dunărea şi Delta. Reprezentanţi ai autorităţilor locale, primari, reprezentanţi ai Sistemului Coca-Cola şi Ursus Breweries, numeroşi specialişti şi jurnalişti au participat la masa rotundă privind bazinul fluviului Dunărea şi Delta Dunării. Discuţiile s-au axat pe aspecte privind impactul fondurilor europene asupra dezvoltării durabile, oamenii şi biodiversitatea şi calitatea apelor. Oficialii prezenţi au discutat despre cooperarea dintre instituţiile cu atribuţii în domenile gospodăririi apelor şi protecţiei mediului, capacitatea de absorbţie a fondurilor comunitare, programele UNESCO şi Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării.
Cu acest prilej, Dan Cârlan, Secretar de Stat MMP, Şeful Delegaţiei României la ICPDR, a menţionat: "Avem oportunitatea de a îndeplini obiectivele Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, ce reprezintă o iniţiativă ambiţioasă, care are ca obiectiv, din punct de vedere al protecţiei mediului, reducerea poluării în bazinul Dunării şi în Marea Neagră, prin eforturile comune ale statelor din această zonă a Europei. De asemenea, este nevoie de o implicare efectivă, reală, în procesul de implementare a Planului de Management al Bazinului Dunării, iar promovarea acestui amplu document pe paliere cât mai ample, inclusiv în rândul cetăţenilor, este esenţială pentru reuşita punerii în practică a proiectelor viitoare". Comisarii europeni Dacian Cioloş şi John Dalli, împreună cu Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Mihail Dumitru, au susţinut o conferinţă de presă având ca temă importanţa şi mijloacele punerii în valoare a produselor tradiţionale şi a alimentaţiei tradiţionale. În acest context, s-a subliniat ideea păstrării şi dezvoltării tradiţiilor locale în perfectă armonie cu oamenii şi potenţialul turistic al zonei.
De asemenea, în cadrul manifestărilor, o serie de antrepenori din Delta Dunării au primit finanţare din partea Ursus Breweries pentru a-şi concretiza proiectele. Toţi participanţii le eveniment au avut ocazia să vizioneze filmul „Cries of the River”, realizat de echipa lui Jacques-Yves Cousteau în perioada 1990-1992.
Informaţii suplimentare: Data de 29 iunie marchează semnarea, la Sofia, a Convenţiei privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea. Manifestările dedicate Zilei Dunării se desfăşoară în toate statele dunărene, pentru a marca dorinţa comună a acestora de a-şi uni forţele în sprijinul protejării acestui fluviu unic în Europa. Activităţile organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Dunării acordă o importanţă deosebită conştientizării şi participării populaţiei la eforturile de conservare a fluviului Dunărea. Obiectivul principal al acestor manifestări este acela de a implica cetăţenii ţărilor dunărene în multiple activităţi independente sau comune, desfăşurate pe plan local, naţional şi regional. Autorităţile guvernamentale centrale şi locale, municipalităţile, organizaţiile neguvernamentale, asociaţiile, şcolile şi grădiniţele, comunităţile ştiinţifice şi instituţiile religioase sunt încurajate să se implice în organizarea şi desfăşurarea acestor activităţi, ocazie deosebită pentru promovarea imaginii României în lume, a eforturilor pe care ţara noastră le întreprinde în vederea conservării fluviului Dunărea, precum şi a activităţilor de informare şi conştientizare.
Despre fluviului Dunărea şi bazinul Dunării
Dunărea - al doilea mare fluviu al Europei după Volga, atât ca lungime (2.857 km) cât şi ca debit (aproximativ 5.600 m³/sec la intrarea în România) - reprezintă o adevarată axă a Europei Centrale, pe care o leagă de Marea Neagră. Izvorăşte din Munţii Pădurea Neagră din Germania prin două izvoare (Brege şi Brigach) şi se varsă în Marea Neagră prin cele trei braţe: Chilia, Sulina şi Sf. Gheorghe. În drumul său, străbate teritoriul a 10 ţări (Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Serbia, România, Bulgaria, Moldova şi Ucraina) şi 4 capitale (Viena, Bratislava, Budapesta şi Belgrad). Bazinul hidrografic al Dunării este împărţit de 19 state europene: Albania, Austria, Bosnia-Herzegovina, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Germania, Ungaria, Italia, Macedonia, Republica Moldova, Polonia, România, Serbia, Muntenegru, Republica Slovacă, Slovenia, Elveţia şi Ucraina. Are o suprafaţă de 801,463 km² (10% din Europa continantală) şi o populaţie de 81 milioane de oameni. Principalii afluenţi ai Dunării sunt: Tisa, Sava, Inn, Morava, Drava, Siret, Prut. 97,4% din suprafaţa României este situată în bazinul hidrografic al Dunării, ceea ce reprezintă 29% din suprafaţa bazinului Dunării, fiind ţara cu cea mai mare suprafaţă în bazinul Dunării. De asemenea 37,7% din lungimea Dunării (1.076 kilometri) se afla pe teritoriul României. Delta Dunării este cea mai mare zona protejata a Europei. Convenţia privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea Pe data de 29 iunie 1994, 11 dintre statele situate în Bazinul Dunării (Austria, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Germania, Ungaria, Republica Moldova, România, Republica Slovacă, Slovenia şi Ucraina), precum şi Comisia Europeană, au semnat la Sofia (Bulgaria), Convenţia privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea, aducând în atenţia opiniei publice necesitatea protejării acestui fluviu. Astăzi, 14 state (cele enumerate mai sus, plus Bosnia şi Herzegovina, Serbia şi Muntenegru), precum şi Comisia Europeană, sunt Părţile contactante la Convenţie. Convenţia privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea oferă cadrul legal de cooperare pentru asigurarea protecţiei apei şi resurselor ecologice, precum şi pentru utilizarea lor durabilă în bazinul hidrografic al Dunării.
Comisia Internaţională pentru Protecţia Fluviului Dunărea (ICPDR) Comisia Internaţională pentru Protecţia Fluviului Dunărea (ICPDR), cu sediul la Viena (Austria), coordonează toate activităţile desfăşurate în cadrul Convenţiei privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea. Misiunea sa este aceea de a promova şi coordona activitatea de management durabil şi echitabil al apelor, inclusiv conservarea, îmbunătăţirea şi utilizarea raţională a apelor în beneficiul ţărilor din bazinul hidrografic al Dunării şi locuitorilor acestora. ICPDR este alcătuită din delegaţiile naţionale ale statelor care sunt Părţi la Convenţia privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea. Din aceste delegaţii fac parte înalţi oficiali guvernamentali, experţi, reprezentanţi ai societăţii civile şi comunităţii ştiinţifice. România a devenit stat membru al Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Fluviului Dunărea în 1995, odată cu ratificarea, prin Legea nr. 14/1995, a Convenţiei privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea. De asemenea, Austria, Bulgaria, Bosnia şi Herzegovina, Croaţia, Republica Cehă, Germania, Ungaria, Republica Moldova, Republica Slovacă, Slovenia, Serbia, Ucraina, Muntenegru şi Comisia Europeană sunt membre ale ICPDR. ICPDR este puternic implicată în implementarea Directivei Cadru privind Apa 2000/60/EC a Uniunii Europene la nivelul bazinului hidrografic al Dunării, principalul obiectiv al Convenţiei. În luna noiembrie 2000, Parţile la Convenţia privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea şi-au manifestat voinţa de a implementa Directiva Cadru privind Apa şi de a coopera, sub coordonarea ICPDR, pentru realizarea unui singur Plan de management bazinal al fluviului Dunarea. Acest document reprezintă o viziune unitară privind activităţile de gospodărire durabilă a apelor din întregul bazin dunărean şi identifică măsurile necesare pentru îmbunătăţirea calităţii apelor. Planul de Management al Bazinului Fluviului Dunărea a fost deja adoptat de Comisia Internaţională pentru Protecţia Fluviului Dunărea (ICPDR).































